"Itic Strul,dezertor" este istoria vietii unui evereu din armata romana in timpul primului razboi mondial,trimis de catre noul comandant la moarte,catre linia frontului,cu caprarul Ghioaga,pentru a i se inscena o dezertare. Ceea ce m-a impresionat,a fost relatia dintre Itic si caporal.Ghioaga si Itic sunt prieteni in viata de toate zilele,dar razboiul schimba aceste relatii.De obicei,razboiul ar trebui sa puna in evidenta calitati superioare ale oamenilor angajati intr-un conflict atat de mare ca razboiul:spiritul de sacrificiu,vitejia, solidaritatea.Din nefericire,aici nu se intampla asa:asupra lui Itic se abate furia devastatoare a locotenentului.Caporalul Ghioaga este pus intr-o situatie dilematica:fie sa-l omoare pe Itic,pentru ca acesta fusese declarat dezertor,fie sa-l apere,devenind el insusi dezertor.Solutia pe care o alege este intermediara:il lasa pe Itic sa se predea la dusman,pentru ca acestia ar trata mai omenos prizonierii de razboi.Itic,un personaj slab,fara putere de supravietuire pe campul de lupta,devenit pe neasteptate fiinta a nimanui,alege moarte,scapand astfel de rusine. Recomand acesta carte pentru a intelege ce inseamna prietenia cu adevarat,dar si conflictele etice pe care le au personajele.
Sunt de acord cu Ciprian in privinta recomandarii acestei carti, deoarece opera lui Rebreanu prezinta relatia destul de stransa dintre cei doi vecini in ciuda faptului ca nu mai la fel de apropiati ca inaintea razboiului. Caprarul se resimte atunci cand este nevoit sa isi alunge camaradul, deasemea acesta trece si prin cateva momente critice in interiorul sau, nedorind sa aiba pe constiinta moartea unui foarte apropiat prieten. "porni singur pe calea pe care au venit amîndoi, cu capul în pămînt, cu inima ca plumbul îşi făcu cruce de mai multe ori pînă să-şi simtă sufletul uşurat". Itic, e o fire mai fricoasa si linistita si nu doreste sa ajunga de rasul sateniilor, dar nici sa se predea, astfel ca un adevarat erou al razboiului, alege moartea.
Spre deosebire de Ciprian și Andrei, consider că, prin această nuvelă, Liviu Rebreanu a ilustrat două aspecte: modul în care autoritățiile vegheau asupra bunăstării populației, care stătea mereu sub teroare și gradul de inteligență scăzut al autorităților acelor vremuri, ele nefiind în stare să-și creeze propriul mod de guvernare, copiindu-l pe cel german. În primul rând, Ițic Ștrul dezertor este povestea tragică a unui soldat evreu pe care asprimea regimului și locotenentul antisemit l-au făcut să-și pună capăt zilelor. După părerea mea, Ițic aspiră la condiția de soldat brav, care-și face datoria față de patrie. Tensiunea care apare din rândurile nuvelei se face în mod gradat. La început, ea apare ca o nedumerire a soldatului evreu asupra comportamentului căprarului, apoi ea se intensifică, nedumerirea transformându-se într-un sentiment de panică, Ițic simțind că viața lui este în pericol. Tensiunea atinge cotele maxime când căprarul îi mărturisește adevăratul scop al misiunii, nedorind să poarte în suflet vina unei crime premeditate, dar nu de el, ci de locotenent care, făcând abuz de putere, încercă să pună pe primul plan concepțiile sale rasiste, în locul unei prietenii adevărate (ca cea dintre Ițic și căprarul Ghioagă). În ultimele sale clipe, Ițic vrea să moară demn, fără ca onoarea să-i fie pătată de actul dezertării, silindu-l să apeleze la unica portiță de ieșire din criză: sinuciderea. Totuși, sinuciderea nu este un act de lașitate, ci unul de curaj. În concluzie, camarazii sunt siliți să respecte ordinele superiorilor, fără a ține cont de prietenie sau de solidaritate umană. Autoritățiile, în loc să-și mărească armata cu oameni capabili, și-o decimează pe motive rasiale.
Contrar argumentelor Dianei, sinuciderea nu era singura cale de iesire din impas, insa sunt de acord cu faptul ca Itic aspira la conditia de soldat brav. Un prim argument care dovedeste lasitatea lui Itic in alegerea sinuciderii ca rezolvare a problemei este ca el se putea intorcea in baza militara, marturisindu-le tuturor nedreptatea prin care a fost numit dezertor. Astfel, el isi demonstra vitejia infruntandu-si superiorii si demonstrandu-le ca au gresit. Un al doilea argument este ca el isi putea continua misiunea. Odata ajuns in tabara inamica si-ar demonstra vitejia incercand sa le provoace dusmanilor pagube, care sa le ofere camarazilor lui un avantaj, astfel fiind scutit de rusinea dezertarii. Un al treilea argument este ca el se putea intoarce acasa, avand ocazia de a le explica apropiatilor cele intamplate. Chiar daca toate aceste alegeri l-ar fi dus spre moarte, Itic ar fi murit incercand si nu renuntand.
În această operă setea locotenentului de putere devine mai importantă decât camarazii săi,chiar mai importantă decât războiul împotriva germanilor. În ceea ce priveşte decizia luată de Iţic,sinuciderea,consider ca era singura soluţie,contrar spuselor lui Tudor.În cazul în care s-ar fi întors în baza militară ar fi riscat sa fie ucis atât el cât şi bunul său prieten.Iar în cazul în care s-ar fi dus în tabăra germană,soldaţii l-ar fi avut sub observaţie şi ar fi riscat sa fie prins încercând să-i saboteze.De aceea consider ca decizia luată de Iţic a fost cea corectă,astfel onoarea sa nu a fost pătată.
Textul lui Borges are sens de parabola,imaginand o reintalnire,sub semnul firescului,a personajelor biblice Cain si Abel,dupa momentul uciderii fratelui sau.Convorbirea pare "aranjata" chiar de Dumnezeu,intr-un inselator "taram al impacarii". Cei doi se regasesc in spatiul emblematic al desertului,la inceputuri de lume:"Mergeau amandoi prin desert si se recunoscura de departe,caci amandoi erau foarte inalti.Fratii se asezara pe pamant,facura focul si mancara.Taceau,asa cum fac oamenii osteniti cand se pogoara inserarea.Pe cer se arata cate o stea,ce nu-si primise,inca,numele." Lumea are,in maxima concentrare a textului,dimensiuni simple,esentiale,pamant si cer,zi si noapte,dimineata si inserare. Intriga este simbolica,produsa de revederea "semnului pietrei" ce a dus la uciderea fratelui sau.Raspunsul lui Abel,in acest taram,coplesit de trecerea mileniilor,exipra lipsa de sens a gestului ucigas. Fiecare dintre aceste personaje rosteste cate o maxima ce exprima sensul absurd al jocului de-a viata si de-a moartea:"A uita inseamna a uita",spune Cain,singura cale pentru intrarea in eternitate,confirmata si de Abel: "Cata vreme dureaza remuscarea,dureaza si vinovatia".
Spre deosebire de Ciprian, consider că originalitatea interpretării date de autor legendei lui Cain și Abel reiese din viziunea interesantă a autorului asupra vieții și morții. Astfel, reîntâlnirea celor doi frați după moarte se refera, de fapt, la întâlnirea spiritelor acestora care s-au recunoscut și dincolo de timp, într-o perioadă nedeterminată temporal, când „pe cer se arăta câte o stea ce nu-și permise încă nume”. Se spune că timpul aduce cu sine iertare. În opinia mea, uitarea nu poate să apară decât dacă victima a iertat în prealabil vinovatul, deoarece amintirile i-ar declanșa resentimente și durere. Un alt argument în contradicție cu cel al colegului meu este că din fragment reiese că „semnul pietrei”, văzut de Cain pe fruntea lui Abel, simbolizează remușcarea care l-a urmărit în permanență pe Cain. De asemenea, mai simbolizează și faptul că orice rană sau faptă necugetată lasă urme, indiferent de timp și spațiu. O altă părere este faptul că Abel nu-și mai amintește cine este vinovatul, accentuând ideea că Universul este ciclic, că orice faptă se întoarce ca un bumerang spre cel vinovat, transformându-l pe el însuși în victimă, fiind macinat de remușcări din momentul în care și-a înțeles vina. Se observă că și Cain a devenit la rândul său o victimă, o victimă a propriilor fapte și regrete, neștiind că Abel l-a iertat. Abia în momentul în care realizează că este iertat, Cain știe că trebuie să se ierte pe sine, punând capăt conflictului etic. În concluzie, autorul dorește să accentueze prin această legendă și ideea de iubire. Abel este atât de iubitor și blând, încât îi iartă fărădelegea fratelui său, apoi uită.
William Shakespeare , dramaturg si poet englez, este unul dintre numele cele mai importante al literaturii universale. Acesta a devenit celebru prin creearea piesei de teatru Romeo si Julieta. Piesa probabil cea mai cunoscuta poveste de dragoste din istoria lumii, scrisa in 1594 este o tragedie in cinci acte, care are la baza o poveste reala, petrecuta in secolul al XIV-lea. Cele doua familii importante ale Veronei erau Capulet si Montague. Neintelegerile dintre cele doua familii erau atat de mari si durau de atat de mult timp, incat nu era posibil ca un servitor al casei Capulet sa se intalneasca cu un servitor al casei Montague, fara ca din aceasta sa iasa o cearta.
Poezia Plumb a apărut în fruntea volumului de debut cu acelaşi nume, din 1916, care a trecut aproape neobservat în epocă, mai ales pentru că România se pregătea să intre în primul război mondial. Tema literară ilustrează condiţia poetului într-o societate superficială, care nu îi înţelege aspiraţiile. Prima strofă defineste un univers rece, străin, în care poetul trăieste sentimentul singurătătii tragice. Acest spaţiu închis, sufocant, apăsător în care trăieşte poetul poate ilustra societatea, ca univers limitat, dar şi pustiul sufletesc. Strofa a doua defineste realitatea interioară. Poetul invocă amorul, dar acesta doarme întors cu faţa spre apus, adică spre moarte. Aripile de plumb sugerează zborul în jos, căderea surdă şi grea, din care poetul nu se mai poate înalţa, căderea în moarte este inevitabilă, şi nici măcar iubirea invocată cu disperare nu reprezintă o şansa de salvare In opinia mea,poezia Plumb scrisa de George Bacovia este o poezie simbolista prin atmosfera deprimanta si cromática sugerata de cuvintele fiori,coroane,plumb.
Romanul experientei valorifica trairea cat mai intensa, in plan interior, de catre personaje, a unor experiente definitorii. Camil Petrescu este cel care, prin opera lui, fundamenteaza, principiul sincronismului, altfel spus, contribuie la sincronizarea literaturii romane cu literatura europeana , prin aducerea unor noi principii estetice ca autenticitatea, substantialitatea, relativismul si prin crearea personajului intelectual lucid si analitic, in opozitie evidenta cu ideile samanatoriste ale vremii, care promovau "o duzina de eroi plangareti". Camil Petrescu opineaza ca literatura trebuie sa ilustreze "probleme de constiinta", pentru care este neaparata nevoie de un mediu social, in cadrul caruia acestea sa se poata manifesta: "Eroul de roman presupune un zbucium interior, lealitate, convingere profunda, un simt al raspunderii dincolo de contingentele obisnuite. Tema romanului ilustreaza problematica fundamentala a prozei Camil Petresciene, drama iubirii si drama intelectualului lucid, inflexibil si intransigent, insetat de atingerea absolutului in iubire si in demnitate umana. Elementele de noutate estetica ale romanului Camil Petrescian sunt bine conturate in romanul "Patui lui Procust": substantialitatea este evidenta prin cele doua aspecte ale existentei umane, iubirea si demnitatea, ca substanta a vietii; relativismul este prezent prin viziunea diversiflcata a iubirii si a demnitatii, reflectate diferit in constiinta mai multor personaje, autenticitatea este receptarea realitatii in propria constiinta, de catre fiecare personaj in parte. Naratiunea este la persoana intai este modul de relatare al fiecarui erou care se confeseaza. In opinia mea,originalitatea lui Camil Petrescu consta in incercarea lui de a imbina literatura romana cu cea europeana,prin aducerea unor ideei originale.
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergere"Itic Strul,dezertor" este istoria vietii unui evereu din armata romana in timpul primului razboi mondial,trimis de catre noul comandant la moarte,catre linia frontului,cu caprarul Ghioaga,pentru a i se inscena o dezertare.
RăspundețiȘtergereCeea ce m-a impresionat,a fost relatia dintre Itic si caporal.Ghioaga si Itic sunt prieteni in viata de toate zilele,dar razboiul schimba aceste relatii.De obicei,razboiul ar trebui sa puna in evidenta calitati superioare ale oamenilor angajati intr-un conflict atat de mare ca razboiul:spiritul de sacrificiu,vitejia, solidaritatea.Din nefericire,aici nu se intampla asa:asupra lui Itic se abate furia devastatoare a locotenentului.Caporalul Ghioaga este pus intr-o situatie dilematica:fie sa-l omoare pe Itic,pentru ca acesta fusese declarat dezertor,fie sa-l apere,devenind el insusi dezertor.Solutia pe care o alege este intermediara:il lasa pe Itic sa se predea la dusman,pentru ca acestia ar trata mai omenos prizonierii de razboi.Itic,un personaj slab,fara putere de supravietuire pe campul de lupta,devenit pe neasteptate fiinta a nimanui,alege moarte,scapand astfel de rusine.
Recomand acesta carte pentru a intelege ce inseamna prietenia cu adevarat,dar si conflictele etice pe care le au personajele.
Sunt de acord cu Ciprian in privinta recomandarii acestei carti, deoarece opera lui Rebreanu prezinta relatia destul de stransa dintre cei doi vecini in ciuda faptului ca nu mai la fel de apropiati ca inaintea razboiului.
ȘtergereCaprarul se resimte atunci cand este nevoit sa isi alunge camaradul, deasemea acesta trece si prin cateva momente critice in interiorul sau, nedorind sa aiba pe constiinta moartea unui foarte apropiat prieten.
"porni singur pe calea pe care au venit amîndoi, cu capul în pămînt, cu inima ca plumbul îşi făcu cruce de mai multe ori pînă să-şi simtă sufletul uşurat".
Itic, e o fire mai fricoasa si linistita si nu doreste sa ajunga de rasul sateniilor, dar nici sa se predea, astfel ca un adevarat erou al razboiului, alege moartea.
Spre deosebire de Ciprian și Andrei, consider că, prin această nuvelă, Liviu Rebreanu a ilustrat două aspecte: modul în care autoritățiile vegheau asupra bunăstării populației, care stătea mereu sub teroare și gradul de inteligență scăzut al autorităților acelor vremuri, ele nefiind în stare să-și creeze propriul mod de guvernare, copiindu-l pe cel german.
ȘtergereÎn primul rând, Ițic Ștrul dezertor este povestea tragică a unui soldat evreu pe care asprimea regimului și locotenentul antisemit l-au făcut să-și pună capăt zilelor.
După părerea mea, Ițic aspiră la condiția de soldat brav, care-și face datoria față de patrie.
Tensiunea care apare din rândurile nuvelei se face în mod gradat. La început, ea apare ca o nedumerire a soldatului evreu asupra comportamentului căprarului, apoi ea se intensifică, nedumerirea transformându-se într-un sentiment de panică, Ițic simțind că viața lui este în pericol. Tensiunea atinge cotele maxime când căprarul îi mărturisește adevăratul scop al misiunii, nedorind să poarte în suflet vina unei crime premeditate, dar nu de el, ci de locotenent care, făcând abuz de putere, încercă să pună pe primul plan concepțiile sale rasiste, în locul unei prietenii adevărate (ca cea dintre Ițic și căprarul Ghioagă).
În ultimele sale clipe, Ițic vrea să moară demn, fără ca onoarea să-i fie pătată de actul dezertării, silindu-l să apeleze la unica portiță de ieșire din criză: sinuciderea.
Totuși, sinuciderea nu este un act de lașitate, ci unul de curaj.
În concluzie, camarazii sunt siliți să respecte ordinele superiorilor, fără a ține cont de prietenie sau de solidaritate umană. Autoritățiile, în loc să-și mărească armata cu oameni capabili, și-o decimează pe motive rasiale.
Contrar argumentelor Dianei, sinuciderea nu era singura cale de iesire din impas, insa sunt de acord cu faptul ca Itic aspira la conditia de soldat brav. Un prim argument care dovedeste lasitatea lui Itic in alegerea sinuciderii ca rezolvare a problemei este ca el se putea intorcea in baza militara, marturisindu-le tuturor nedreptatea prin care a fost numit dezertor. Astfel, el isi demonstra vitejia infruntandu-si superiorii si demonstrandu-le ca au gresit. Un al doilea argument este ca el isi putea continua misiunea. Odata ajuns in tabara inamica si-ar demonstra vitejia incercand sa le provoace dusmanilor pagube, care sa le ofere camarazilor lui un avantaj, astfel fiind scutit de rusinea dezertarii. Un al treilea argument este ca el se putea intoarce acasa, avand ocazia de a le explica apropiatilor cele intamplate. Chiar daca toate aceste alegeri l-ar fi dus spre moarte, Itic ar fi murit incercand si nu renuntand.
ȘtergereÎn această operă setea locotenentului de putere devine mai importantă decât camarazii săi,chiar mai importantă decât războiul împotriva germanilor.
ȘtergereÎn ceea ce priveşte decizia luată de Iţic,sinuciderea,consider ca era singura soluţie,contrar spuselor lui Tudor.În cazul în care s-ar fi întors în baza militară ar fi riscat sa fie ucis atât el cât şi bunul său prieten.Iar în cazul în care s-ar fi dus în tabăra germană,soldaţii l-ar fi avut sub observaţie şi ar fi riscat sa fie prins încercând să-i saboteze.De aceea consider ca decizia luată de Iţic a fost cea corectă,astfel onoarea sa nu a fost pătată.
Textul lui Borges are sens de parabola,imaginand o reintalnire,sub semnul firescului,a personajelor biblice Cain si Abel,dupa momentul uciderii fratelui sau.Convorbirea pare "aranjata" chiar de Dumnezeu,intr-un inselator "taram al impacarii".
RăspundețiȘtergereCei doi se regasesc in spatiul emblematic al desertului,la inceputuri de lume:"Mergeau amandoi prin desert si se recunoscura de departe,caci amandoi erau foarte inalti.Fratii se asezara pe pamant,facura focul si mancara.Taceau,asa cum fac oamenii osteniti cand se pogoara inserarea.Pe cer se arata cate o stea,ce nu-si primise,inca,numele." Lumea are,in maxima concentrare a textului,dimensiuni simple,esentiale,pamant si cer,zi si noapte,dimineata si inserare.
Intriga este simbolica,produsa de revederea "semnului pietrei" ce a dus la uciderea fratelui sau.Raspunsul lui Abel,in acest taram,coplesit de trecerea mileniilor,exipra lipsa de sens a gestului ucigas.
Fiecare dintre aceste personaje rosteste cate o maxima ce exprima sensul absurd al jocului de-a viata si de-a moartea:"A uita inseamna a uita",spune Cain,singura cale pentru intrarea in eternitate,confirmata si de Abel: "Cata vreme dureaza remuscarea,dureaza si vinovatia".
Spre deosebire de Ciprian, consider că originalitatea interpretării date de autor legendei lui Cain și Abel reiese din viziunea interesantă a autorului asupra vieții și morții. Astfel, reîntâlnirea celor doi frați după moarte se refera, de fapt, la întâlnirea spiritelor acestora care s-au recunoscut și dincolo de timp, într-o perioadă nedeterminată temporal, când „pe cer se arăta câte o stea ce nu-și permise încă nume”.
ȘtergereSe spune că timpul aduce cu sine iertare. În opinia mea, uitarea nu poate să apară decât dacă victima a iertat în prealabil vinovatul, deoarece amintirile i-ar declanșa resentimente și durere.
Un alt argument în contradicție cu cel al colegului meu este că din fragment reiese că „semnul pietrei”, văzut de Cain pe fruntea lui Abel, simbolizează remușcarea care l-a urmărit în permanență pe Cain. De asemenea, mai simbolizează și faptul că orice rană sau faptă necugetată lasă urme, indiferent de timp și spațiu.
O altă părere este faptul că Abel nu-și mai amintește cine este vinovatul, accentuând ideea că Universul este ciclic, că orice faptă se întoarce ca un bumerang spre cel vinovat, transformându-l pe el însuși în victimă, fiind macinat de remușcări din momentul în care și-a înțeles vina.
Se observă că și Cain a devenit la rândul său o victimă, o victimă a propriilor fapte și regrete, neștiind că Abel l-a iertat. Abia în momentul în care realizează că este iertat, Cain știe că trebuie să se ierte pe sine, punând capăt conflictului etic.
În concluzie, autorul dorește să accentueze prin această legendă și ideea de iubire. Abel este atât de iubitor și blând, încât îi iartă fărădelegea fratelui său, apoi uită.
William Shakespeare , dramaturg si poet englez, este unul dintre numele cele mai importante al literaturii universale. Acesta a devenit celebru prin creearea piesei de teatru Romeo si Julieta. Piesa probabil cea mai cunoscuta poveste de dragoste din istoria lumii, scrisa in 1594 este o tragedie in cinci acte, care are la baza o poveste reala, petrecuta in secolul al XIV-lea. Cele doua familii importante ale Veronei erau Capulet si Montague. Neintelegerile dintre cele doua familii erau atat de mari si durau de atat de mult timp, incat nu era posibil ca un servitor al casei Capulet sa se intalneasca cu un servitor al casei Montague, fara ca din aceasta sa iasa o cearta.
RăspundețiȘtergerePlumb
RăspundețiȘtergerede George Bacovia
Poezia Plumb a apărut în fruntea volumului de debut cu acelaşi nume, din 1916, care a trecut aproape neobservat în epocă, mai ales pentru că România se pregătea să intre în primul război mondial.
Tema literară ilustrează condiţia poetului într-o societate superficială, care nu îi înţelege aspiraţiile.
Prima strofă defineste un univers rece, străin, în care poetul trăieste sentimentul singurătătii tragice. Acest spaţiu închis, sufocant, apăsător în care trăieşte poetul poate ilustra societatea, ca univers limitat, dar şi pustiul sufletesc.
Strofa a doua defineste realitatea interioară. Poetul invocă amorul, dar acesta doarme întors cu faţa spre apus, adică spre moarte. Aripile de plumb sugerează zborul în jos, căderea surdă şi grea, din care poetul nu se mai poate înalţa, căderea în moarte este inevitabilă, şi nici măcar iubirea invocată cu disperare nu reprezintă o şansa de salvare
In opinia mea,poezia Plumb scrisa de George Bacovia este o poezie simbolista prin atmosfera deprimanta si cromática sugerata de cuvintele fiori,coroane,plumb.
Patul lui Procust
RăspundețiȘtergerede Camil Petrescu
Romanul experientei valorifica trairea cat mai intensa, in plan interior, de catre personaje, a unor experiente definitorii.
Camil Petrescu este cel care, prin opera lui, fundamenteaza, principiul sincronismului, altfel spus, contribuie la sincronizarea literaturii romane cu literatura europeana , prin aducerea unor noi principii estetice ca autenticitatea, substantialitatea, relativismul si prin crearea personajului intelectual lucid si analitic, in opozitie evidenta cu ideile samanatoriste ale vremii, care promovau "o duzina de eroi plangareti". Camil Petrescu opineaza ca literatura trebuie sa ilustreze "probleme de constiinta", pentru care este neaparata nevoie de un mediu social, in cadrul caruia acestea sa se poata manifesta: "Eroul de roman presupune un zbucium interior, lealitate, convingere profunda, un simt al raspunderii dincolo de contingentele obisnuite.
Tema romanului ilustreaza problematica fundamentala a prozei Camil Petresciene, drama iubirii si drama intelectualului lucid, inflexibil si intransigent, insetat de atingerea absolutului in iubire si in demnitate umana.
Elementele de noutate estetica ale romanului Camil Petrescian sunt bine conturate in romanul "Patui lui Procust": substantialitatea este evidenta prin cele doua aspecte ale existentei umane, iubirea si demnitatea, ca substanta a vietii; relativismul este prezent prin viziunea diversiflcata a iubirii si a demnitatii, reflectate diferit in constiinta mai multor personaje, autenticitatea este receptarea realitatii in propria constiinta, de catre fiecare personaj in parte. Naratiunea este la persoana intai este modul de relatare al fiecarui erou care se confeseaza.
In opinia mea,originalitatea lui Camil Petrescu consta in incercarea lui de a imbina literatura romana cu cea europeana,prin aducerea unor ideei originale.