"Jocul lui Ender" de Orson Scott Card este un roman science fiction. In primul rand , aceasta carte m-a impresionat prin viziunea originala a autorului fata de un razboi intre oameni si gandaci. Un razboi ce putea fi evitat , daca ar fi existat un mijloc de comunicare intre cele doua specii. Gandacii nu stiau ca oamenii pot gandi si ca sunt la fel ca ei. Cum au realizat acest lucru , ei nu i-au mai atacat , dar oamenii nu au avut cum sa stie. Lipsa de comunicare a adus la moartea unei specii intregi si a multor oamenii. In al doilea rand , viata mai multor copii a fost distrusa. Ender a fost singurul care a reusit sa castige tot timpul , intelegand ca trebuie sa schimbe ceva daca vrea sa invinga. Acesta i-a invins pe gandacii , fara sa stie ce face , crezand ca este un simplu antrenament. Personajul acesta m-a impresionat prin vointa si dorinta de a nu deveni un simplu ucigas ca fratelui , Peter. In concluzie , opera lui Orson Scott Card ne invata ce inseamna sacrificiul pentru aproapele tau si ca poti deveni cel mai bun chiar daca nu ai varsta potrivita sau experienta necesara.
Sunt de acord cu parerea ta, Anca, lispa comunicarii este un factor important in inceperea razboiului dintre cele doua lumi, insa, spunand acest lucru punem vina la jumatate. In opinia mea, atat gandacii cat si oamenii credeau despre rasa cealalta ca sunt doar entitati fara gandire, oamenii ii asociau cu simplii gandaci de pe pamant pe care ii poti strivi cu usurinta fara sa opuna rezistenta. Pe de alta parte, gandacii au realizat ca oamenii nu sunt fiinte simple si lipsite de inteligenta/comunicare, asa ca ei au incetat atacurile. Din pacate, in urma actiunilor acestor doua rase, concluzia mea este ca gandacii, aparent mult sub capabilitatea oamenilor, au aratat mai multa compasiune si "umanitate" decat acestia. Probabil daca Ender ar fi stiut ca gandacii s-au retras initial si ca nu ar mai fi continuat atacurile, ar fi facut ceva pentru a inceta razboiul pentru ca el era singurul care putea sa il castige, insa,acesta era doar un copil, si desi singurul capabil, nu se putea opune intregii flote umane, care l-ar fi aruncat probabil in uitare pentru incercarea de a dezerta.
Si eu sunt de acord cu parerea Ancai,insa Vlad a punctat foarte bine faptul ca atat oamenii cat si gandacii,se considerau reciproc niste simple fiinte fara gandire.Partea cea mai trista este ca,chiar daca gandacii au incetat atacurile,Ender fiind atat de atras de acel joc,nu s-a putut gandi decat la modalitati prin care a-i putea infrage.Cu ajutorul gandirii ingenioase a baiatului,o intreaga specie a fost distrusa si numerosi soldati ucisi,fara ca baiatul sa fie constient de acest lucru.
Sunt de acord cu afirmatia colegei mele,Anca,("Lipsa de comunicare a adus la moartea unei specii intregi si a multor oameni.") lipsa de comunicare cu aceste insecte fiind cauza razboiului din "Jocul lui Ender",aceasta fiind intalnita si intre oameni. Comunicarea intre oameni este esentiala,pentru ca asigura dezvoltarea si armonia sociala.Din nefericire,nu se realizeaza totdeauna cu eficienta,caci altfel s-ar observa modificari in bine:starea generala de sanatate ar fi mai buna si oamenii ar initia mai putine razboaie.Asa cum s-a intamplat si in "Jocul lui Ender" ,contactul dintre civilizatii si culturi diferite duce la razboi si la exterminarea unei rase,cum sa intamplat cu triburile de indieni sau cu negrii din Africa,transformati in sclavi. In concluzie,comunicarea poate duce la evitarea multor lucruri grave,rezolvand aceste probleme eficient.
Sunt de acord cu colegii mei,insa,eu cred ca nu este numai vina imposibilitatii comunicarii ci si a superiorilor lui Ender,ce l-au folosit pentru a distruge rasa gandacilor fara a se gandii cat rau pot face. Mi-a placut in mod special cum Ender facea fata tuturor provocarilor:in scoala sa,in scoala de lupta si chiar in lupta cu gandacii. M-a mai impresionat si modul cum Ender gandea tacticile adversarilor inventand pe moment unele mai eficiente,astfel invingand toate echipele din scoala de lupta. Ender nu invingea doar in jocuri ci si in viata reala,nimicind orice persoana incerca sa il raneasca: Bernart,Stilson si multi altii. Chiar daca Ender a exterminat intreaga rasa a gandacilor,acesta,incarcat de constiinta,a mers din planeta in planeta pentru a gasii un loc perfect pentru renasterea gandacilor. M-a impresionat si sfarsitul acestei opere,in care sora sa,Valentine,a scris o carte intitulata ,,Vorbitor in numele mortii” in care a prezentat intreaga viata a lui Ender,de cand i-a fost scos monitorul si pana cand invinge gandacii. Mai tarziu toate persoanele vor avea parte de un ,,Vorbitor in numele mortii” ce ii va prezenta toate faptele sale din timpul vietii. In concluzie opera ,,Jocul lui Ender” scrisa de Orson Scott Card,este o minunata opera SF ce ne prezinta depasirea limitelor unei persoane care nu dorea decat sa fie fericit alaturi de familia lui,dar datorita circumstantelor,acesta devine un luptator comando ce distruge orice doreste Graff.
Spre deosebire de ceilalți colegi, consider că lipsa de comunicare nu este singurul factor care declanșează războiul. „Jocul lui Ender” a devenit una din cărțile mele preferate, romanul cuprinzându-le pe toate: două războaie în spațiu împotriva unor extratereștrii insectoizi; oamenii care, din nevoia de a se apăra, cultivă (la propriu) comandanți militari; antrenamente sofisticate sub formă de jocuri de război; un băiat neobișnuit care depășește toate așteptările și bate toate recordurile cu o ușuriță înfricoșătoare. După părerea mea este greu să ne imaginăm o lume a violenței excesive, în care un copil deține toate atu-urile și abilitățiile pentru a învinge întreaga flotă inamică, dar autorul a reușit să combine perfect umanitatea, surprinsă într-un viitor sobru și imprevizibil. Titlul este în deplină concordanță cu mesajul textului. Acesta semnifică antrenamentul și luptele obositoare care, prin intermediul simulatoarelor, era perceput de restul copiilor ca un simplu joc de strategie. În concluzie, dincolo de umorul și sensibilitatea autorului, romanul descrie o serie de probleme profund umane, având în rolul principal un copil pus în situația de a nu se mai bucura de vârsta inocenței, ci de a fi implicat în propagarea violenței, cu accent atât pe psihologia personajului, dar și a evoluției umanității, aflată pe un drum fără întoarcere.
O dată la câteva decenii, apare o carte care schimbă pentru totdeauna viața cititorilor săi. „Alchimistul” de Paulo Coelho, ca și „Jocul lui Ender”, este o astfel de carte. În primul rând, această poveste, uluitoare prin simplitatea și înțelepciunea ei, este despre un păstor pe nume Santiago care își părăsește casa din Spania, aventurându-se în Africa de Nord în căutarea unei comori îngropate în Egipt. În drumul său, acestă își întâlnește jumătatea, dar îl cunoaște și pe alchimist, cel care îl ajută să-și înplinească legenda personală. Un alt argument este că romanul menține suspansul. Nimeni nu știe care este comoara sau dacă Santiago poate depăși obstacolele întâlnite în deșert. Dar ceea ce începe ca o aventură copilărească pentru a descoperi locuri exotice și bogății materiale se transformă într-o călătorie inițiatică, băiatul dobândind bogății spirituale. În concluzie, cartea m-a captivat prin profunzimea experiențelor relatate. Plină de sevă, evocatoare și profund umană, povestea lui Santiago este un etern îndemn pentru a ne asuma responsabilitatea asupra propriei vieți, realizând că suntem făuritorii propriului destin și pentru a ne asculta inima.
Sunt de accord cu Diana Paun,dar in opinia mea, “Alchimistul” de Paulo Coelho este cea mai buna care de aventura, infatisand adevaratul sens al calatoriei. O astfel de carte poate schimba mentalitatea unui cititor,ea presupunand ideea de a-ti urma destinul si a-ti implini legenda personala. In aceasta minunata opera, calatoria presupune atat cunoastere exterioara(locuri si oameni noi), cat si cunoastrere interioara(personajul nostru,cunoscandu-si adevarata legenda, propriul destin, atunci cand se astepta mai putin). Sunt de acord ca totul incepe ca o aventura copilareasca pentru a descoperi locuri noi si bogatii lumesti,dar, tin sa precizez ca baiatul se va aventura intr-o cautare de comori ce nu pot fi aflate decat in sufletul lui si asa, cum spune si Diana, va dobandi bogatii spirituale. In incheiere, doresc sa precizez faptul ca Paulo Coelho aduce niste citate alese acestei opere, ce au o influneta aparte aspura oricarui cititor. (“Cand iti doresti un lucru, tot universul conspira pentru ca sa-ti realizezi visul”; “Pe fiecare om de pe faţa Pamantului il asteapta o comoara undeva.”). Desi la prima vedere pare o carte ce infatiseaza o simpla calatorie, citind-o cu atentie vei avea sa descoperi o morala extrem de importanta, aceea de a-ti asculta inima si a-ti urma visele.
Consider ca "Alchimistul" de Paulo Coelho este o carte de aventura ce are la baza o calatorie care incepe ca un joc, fiind inspirata de visul eroului principal, Santiago, dar care se termina ca un drum al inițierii și al formării. In primul rand,Santiago,care era un tanar oier ce isi iubea oile mai mult decat orice pe lume , se lasa purtat de instinct, crezand in visele lui despre o comoara. El pleaca in cautarea ei ca un copil, iar actiunile pe parcursul calatoriei(ii sunt furati banii inca de la inceput si este nevoit sa munceasca la magazinul proprietarului de cristale pentru a economisii bani si pentru a-si continua aventura), il determina pe acesta sa devina un barbat. In al doilea rand, putem asocia acestei carti doua sintagme importante:"Fiecare clipa de cautare este o clipa de regasire..." care se refera la evolutia eroului ; "Totul în viaţă este numai semne. Universul este creat într-o singură limbă pe care toată lumea o înţelege, dar acum a uitat-o…"care se refera la intelepciunea lui Santiago de a-si asculta instinctul si inima,pornind intr-o aventura de neuitat. In concluzie,cartea este deosebită prin felul specific al lui Coelho de a o umaniza si copleșitoare prin simplitatea ei. Această poveste uimitoare a tânărului Santiago este ca un imbold în a crede în visele noastre, în a le realiza şi în a ne asculta mereu inima.
Fata de Alexandru, eu consinder ca actiunile la care este supus tanarul pe parcursul calatoriei sale nu au fost intamplatoare, ci au avut rolul de a-l pune la incercare pe baiat si de a-l forma pentru restul drumului. Astfel ajunge din ce in ce mai intelept si dupa toata aventura sa, isi da seama ca nu averile sau bunurile sunt valoroase cu adevarat, ci ceea ce ai tu, al tau si nu iti poate lua nimeni este aurul. "Pilda" acestei opera este de a-ti urma visul oricare este acesta, pentru ca undeva, candva, o comoara te va astepta.
Mi-a placut felul in care Alex a descris calatoria initiatica a tanarului Santiago , dar la fel precum Andrei,eu consider ca nimic din ceea ce intalneste baiatul in drumul sau , nu este intamplator . Eu sustin faptul ca aceasta "legenda personala" pe care oierul o urmeaza, il face pe el sa experimenteze intamplari si sentimente noi, menite sa il transforme pe acesta intr-un adevarat barbat. Consider opera lui Paulo Coelho , una extraordinara si "plina de seva" precum a spus Diana anterior , intrucat autorul reuseste sa abordeze un subiect original si de la un simplu om si oile sale , el sa dezvolte o calatorie cat se poate de captivanta , drumul parcurs de tanar nefiind o simpla cale , ci un drum al initierii si al formarii pe care doar daca esti tare si sigur de propriile forte, vei ajunge sa il termini. Imi place foarte mult opera "Alchimistul " si o consider una din cartile pe care toti cititorii de varsta mea ar trebui sa o citeasca , deoarece aici te poti regasi intru totul , de la ganduri pe care ni le punem in minte si avem dubii in realizarea lor , pana la greutatea de a lua decizia cea buna iontotdeauna .
Personal,eu nu consider ca "Alchimistul" are o putere asa de mare asupra cititorului. Desi calatoria pe care Santiago o duce la bun sfarsit ,gasind comoara chiar la el acasa,nu mi si pare a fii atat de profunda,deoarece nu mereu ce cauti gasesti acasa,sau in locul in care tu te simti ca acasa,omul prin felul lui de a fii isi doreste mereu ceea ce nu are,astfel cei saraci vor sa fie bogati iar cei nefericiti vor fericire, omul incearca sa isi procure aceste dorinte in orice mod,de exemplu Santiago pleaca pana in Egipt din cauza unui vis banal,cu dorinta de a-si implinii acea premonitie. Acesta trece peste orice pericol si chiar peste orice ispita (femeia perfecta pentru el ),pentru a gasi comoara mult dorita. Sunt impresionat totusi de mesajul transmis de aceasta carte dar nu indeajuns cat sa cred ca poate schimba felul in care privim viata,sugerandu-ne ca totul este ca o calatorie.
O data la cateva decenii, apare o carte care schimba pentru totdeauna viata cititorilor sai . Singura noastra obligatie este sa ne realizam destinul.. Aceasta poveste, uluitoare in simplitatea si intelepciunea ei, este despre un pastor andaluz pe nume Santiago care isi paraseste casa din Spania, aventurandu-se in Africa de Nord in cautarea unei comori ingropate in Piramide. Pe drum intalneste o tiganca tanara si frumoasa, un barbat care isi spune rege si un alchimist, care ii arata calea. Nimeni nu stie care este comoara sau daca Santiago poate depasi obstacolele intalnite in drumul prin desert. Dar ceea ce incepe ca o aventura copilareasca pentru a descoperi locuri exotice si bogatii lumesti se transforma intr-o cautare de comori ce nu pot fi aflate decat inlauntrul tau. Plina de seva, evocatoare si profund umana, povestea lui Santiago este un etern indemn de a ne urma visele si de a ne asculta inima.
Sunt intru totul de acord cu spusele colegului meu Serban, acelea ca plina de seva evocatoare si profund umana povestea este un etern indemn de a ne urma visele. As mai putea sa adaug faptul ca pentru a urma aceste vise trebue sa ne gasim curajul si puterea pe care eroul nostru da dovada in calatoriile sale. Ce mi s-a parut surprinzator in aceasata opera este faptul ca stie ce are de facut cu un pas inainte. Astfel el descopera lumea pas cu pas si o gaseste mereu surprinzatoare si incitanta. Pantilimon Nicolae
Nuveleta originală, "Jocul lui Ender", furnizează câteva cadre legate de experiențele lui Ender la Școala de Luptă și la Școala de Comandă; romanul detaliază viața lui Ender de dinainte, din timpul și de după război, descriind și isprăvile politice de pe Pământ ale fraților săi mai mari. Într-un comentariu din ediția audio a romanului, apărută cu ocazia celei de-a 20-a aniversări, precum și în Ediția Definitivă a Autorului din 1991, Card a declarat că Jocul lui Ender a fost scrisă special pentru a creiona personajul Ender în vederea Vorbitorului din Vorbitor în numele morților, carte a cărei schiță fusese realizată înaintea transformării Jocului lui Ender în roman.În introducerea scrisă în 1991, Card prezintă influența Fundației lui Isaac Asimov asupra nuveletei și a romanului. De asemenea, Card a fost influențat și de cercetările făcute de istoricul Bruce Catton asupra Războiului Civil American.Omenirea se confruntă cu o rasă extraterestră necunoscută, "gândacii", care aproape a exterminat-o. Toate națiunile s-au aliat pentru a forma o unitate militară internațională. În acest viitor, omenirea a descoperit călătoria interstelară, comunicarea cu viteze superluminice (derivată de la ansiblul din operele Ursulei K. LeGuin), diferite arme și mecanisme defensive și controlul asupra gravitației. Pământul este guvernat de trei entități separate, care se luptă pentru supremație pe perioada războiului. Cea mai mare parte a narațiunii se concentrează pe Școala de Luptă, o stație spațială folosită pentru antrenamente militare complexe. Flota Internațională testează toți copiii pământeni și îi alege pe cei mai strălucitori pentru a urma antrenamentul militar de pe Stația de Luptă. Elevii sunt grupați în armate care conțin 40 de membri și un comandant, fiind nevoite să poarte lupte simulate în condițiile lipsei gravitației. "Jocul lui Ender" este opera care m-a impresionat cel mai mult si care m-a indemnat sa o recitesc
Opera "Alchimistul", scrisă în 1988, este cea mai cunoscută carte a lui Paulo Coelho fiind cea de-a doua carte publicată,dezvoltand tema calatoriei.Motivul pe care il trateaza aceasta opera este cel al calatoriei initiatoare si a descoperirii de sine. Spre deosebire de basme, unde eroul isi cunostea destinul si era mereu increzator, aici tanarul Santiago nu stie ce are de facut decat cu un pas inainte. Astfel el descopera lumea pas cu pas si o gaseste mereu surprinzatoare si incitanta.Elementul declansator al actiunii il reprezinta un vis ciudat care se repeta.Incepe astfel o lupta cu propriul destin si in curand ajunge sa cunoasca noi persoane, sa se angajeze si sa castige destui bani cat sa-si dubleze numarul oilor pe le-a avut ulterior.Intreaga tematica a operei se axeaza pe capacitatea oamenilor de a se regasi in natura si de a deveni una cu ea. Astfel, renuntand la complexitatile vietii de zi cu zi si acceptand simplitatea si perfectiunea naturii, acestia primesc in dar de la aceasta o parte din nemurirea si perfectiunea ei.Mi-a placut foarte mult aceasta carte,deoarece este vorba de aventura si calatorie si opera cuprinde momente care te tin in suspans.Mi-a placut in special faptul ca Santiago incepe o calatoriei initiatica.Recomand acest roman tuturor copiilor,deoarece vor fi incantati de aceasta carte.Mi-ar face placere sa recitesc romanul pe viitor.
Pe langa vorbele colegilor mei, mai pot adauga faptul ca in spatele unei povesti banale se ascunde o intreaga filozofie.Ceea ce trasmite cartea este ca adevaratele comori sunt chiar sub ochii nostri, dar dorinta apriga de a le cauta nu te lasa sa le observi ,si ca uneori e nevoie sa strabati o lume intreaga pentru a descoperi ca tot ce este mai frumos , este chiar sub ochii tai. Nu stiu daca ati observat, dar baiatul dupa ce a trecut prin atatea peripetii si in final a descoperit ca a strabatut drumul pentru a afla ceea ce stia, totusi nu e dezamagit, ci e fericit ca datorita aceste experiente,castigand mult mai mult decat averea, si aici ma refer la iubire, prietenie, experienta, maturitate si in acelasi timp si-a indeplinit dorinta pe care o avea de mic, de a calatori si de a descoperi locuri noi. Aceasta carte contine multe invataturi despre viata, care sunt insa prezentate sub forma de metafore , dar sunt foarte utile in viata.Consider ca fiecare dintre noi se poate regasi in aceasta carte deoarece poti gasi pasaje care iti vor suna cunoscut din propria experienta. Am invatat ca niciodata nu trebuie sa renunt la propriile vise si ca daca imi voi continua drumul, intr-o zi imi voi indeplini legenda personala.
Baltagul este un roman scris de Mihail Sadoveanu și publicat pentru prima oară în volum în noiembrie 1930 de către Editura Cartea Românească din București. Romanul prezintă călătoria Vitoriei Lipan pe urmele soțului ei, oierul Nechifor Lipan, pentru a afla ce s-a întâmplat cu acesta și pentru a-i pedepsi după o lege nescrisă pe cei doi tovarăși ce l-au ucis și jefuit. Sursa principală de inspirație a romancierului a fost balada populară „Miorița din care a preluat simbolul, structura epică, conflictul între cei trei ciobani și perseverența femeii care pornește în căutarea ciobanului ucis. Autorul s-a inspirat și din alte două balade populare culese de Vasile Alecsandri pe la mijlocul secolului al XIX-lea: „Șalga” - din care a preluat exemplul unei curajoase ciobănițe ce pornește în căutarea unei cete de hoți și se răzbună într-un mod năpraznic pe cei care au prădat-o - și „Dolca” - de unde a preluat legătura dintre om și animalul credincios. Ceea ce m-a atras in mod deosebit în acest roman este monografia satului, în operă fiind preznte aspecte ale firii omului de la sat, tradiţiile și obiceiurile românești: la botez, nuntă, și înmormântare, personajele romanului respectând cu mare strictete aceste obiceiuri. Un alt element care m-a atras este călătoria,determinarea si ambitia Vitoriei Lipan de a rezolva misterul dispariţiei soţului său şi curajul fiului său, Gheorghiţă, călătoria reprezentânt pentru el trecerea de la stadiul de flăcău la stadiul de bărbat in toata firea, el răzbunându-şi tatăl cu arma cu care acesta a fost ucis, şi anume baltagul , o toporişcă cu două tăişuri a carui utilitate este dublă:baltagul este atât o ustensilă gospodărească, cât şi o armă albă purtată de oieri la brâu în drumurile lor transhumante.. Baltagul este deci deopotrivă obiect al crimei , dar şi instrument prin care se înfăptuieşte justiţia. Consider că opera este una marcantă în literatura românească, roamanul excelând prin descrierea amănunţită a evenimentelor, tradiţiile şi obiceiurile satului, ,,Baltagul’’ fiind ulterior numit expresia cea mai înalta a stilului sadovenian.
La fel ca si colegul meu am fost atras de romanul "Baltagul" deoarece intotdeauna mi-au placut operele scrise de Mihail Sadoveanu, dar mai ales operele care contin elemnte naturiste traditionale . In al doilea rand este personajul principal, femeia voluntara, care este “un exponent al spetei” in relatie cu lumea arhaica, dar si o individualitate, prin insusirile sale. Vitoria este o femeie puternica, horatara, curajoasa, lucida. Inteligenta nativa si stapanirea de sine sunt evidentiate pe drum, dar mai ales la parastas, cand demasca ucigasii. Sotie iubitoare, porneste hotarata in cautarea barbatului: “era dragostea ei de douazeci si mai bine de ani. Asa-i fusese drag in tinereta Lipan, asa-i era drag si acuma, cand aveau copii mari cat dansii”. Tipatul dinaintea coborarii cosciugului si gesturile concentreaza iubirea si durerea pierderii sotului: “Cu asa glas a strigat, incat prin toti cei de fata a trecut un cutremur. S-a daramat in genunchi, si-a rezemat fruntea de marginea sicriului.” Portretul fizic releva frumusetea personajului prin tehnica detaliului semnificativ “Nu mai era tanara, dar avea o frumuseta neobisnuita in privire”.
În vreme de război este o nuvelă realist psihologică, cu accente naturaliste, scrisă de Ion Luca Caragiale și publicată pentru prima oară în 1898. Alături de Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale este creatorul nuvelei realist-psihologice, deosebindu-se de acesta nu numai prin tematica abordată, ci mai ales prin capacitatea artistică de a insera în firul epic principiile estetice naturaliste, reprezentate în literatura universală de Émile Zola. Barbu Ștefănescu Delavrancea afirma:Ion Luca Caragiale este „scriitorul cel mai zolist, naturalistul nostru prin excelență“. Ceea ce m-a atras in nuvelă în mod special este evoluţia personajului principal, hangiul Stavrache,care este prezentat la începutul operei ca fiind un om onest ce işi apară onarea familiei, fiind revoltat de acțiunile fratelui său, dar pe parcursul desfășurării acțiunii operei facem cunoștință cu o altă latură a lui Stavrache, o latură dominată de lăcomie, frică, neliniște și în cele din urmă nebunie, acesta fiind din ce in ce mai ademenit de banii fratelui sau. Lăcomia lui Stavrache se face vizibilă indirect în momentul sosirii în miez de noapte a unui grup gălăgios. Deși popa Iancu îl imploră să nu deschidă, Stavrache îl împinge pe acesta într-o altă cameră și deschide ușa hanului, căci nu vrea să piardă clienți. Punctul maxim al lăcomiei, din această scenă, este atins prin dorința hangiului de a face tot posibilul să le facă mofturile pentru a avea pe ce să le ia cât mai mulți bani. Apogeul nebuniei sale este atins la întoarcerea fratelui său din razboi, când disperat se închină și face mătănii în fața icoanei, ghemuindu-se apoi în pat în încercarea de a se rupe cu totul de lumea reală, lucru imposibil ce-l face să sară pentru ultima oară la gâtul fratelui său într-un mod cât se poate de real și nu halucinant de data aceasta, chinuit fiind de întrebarea ”Gândeai c-am murit, neică?”. Citind opera, am devenit din ce în ce mai curios despre modul în care psihicul lui Stavrache va evolua din momentul în care acesta primeşte prima scrisoare de la fratele său,până în momentul în care acesta îl visează revenind acasă din razboi, si pana in ziua in care coşmarurile sale devin realitate, deznodamantul fiind unul tragic,şi pe care îl consider imprevizibil, acesta fiind, după părerea mea, un element care atrage cititorul din ce in ce mai mult in lumea creată de narator.
Sunt de acord cu Alex in legatura cu latura avara pe care o prezinta Stavrache de-a lungul operei, acesta fiind surprins conform tipologiei realiste, drept un om dornic sa faca din carciuma sa un mijloc cert de imbogatire. De asemenea, acesta se foloseste de marturisirea facuta de fratele sau, cum ca Popa Iancu din Podeni ar fi seful bandei de tahlari, si isi „scapa" fratele de viitoarele urmari, prin simpla sugestie de a se alatura grupului de soldati ce innoptau la carciuma sa. La auzul vestii ca fratele sau a murit eroic pe frontul de lupta, carciumarul incepe sa puna stapanire pe tot ceea ce a ramas in urma lui Iancu, ba chiar se consulta cu un avocat despre dreptul de a intra in posesia averii fratelui decedat. Intrat in posesia bunurilor, lacomia incepe sa puna stapanire pe mintea lui Stavrache, astfel apar halucinatiile, visele chinuitoare, fapt din care reiese frica de a nu fi dezmostenit. Cum a precizat si Alexandru mai sus, punctul maxim al nebuniei sale este atins la intoarcerea reala a fratelui sau acasa, atunci cand urmeaza declinul moral si psihologic al hangiului, manifestandu-se exploziv si dement cand simti atingerea lui Iancu. Consider ca reperele spatio-temporale sunt specifice nuvelei realiste si creeza verosimilitate evenimentelor relatate, astfel, aflam ca actiunea se petrece in satul Podeni, aflat in preajma tinutului padurenilor, loc prielnic pentru asa zisii „haiduci". Totodata, zona in care este amplasata carciuma lui Stavrache constituie un tipar specific in literatura, intalnit si in „Moara cu noroc" sau „Hanu-Ancutei".
"Jocul lui Ender" de Orson Scott Card este un roman science fiction.
RăspundețiȘtergereIn primul rand , aceasta carte m-a impresionat prin viziunea originala a autorului fata de un razboi intre oameni si gandaci. Un razboi ce putea fi evitat , daca ar fi existat un mijloc de comunicare intre cele doua specii. Gandacii nu stiau ca oamenii pot gandi si ca sunt la fel ca ei. Cum au realizat acest lucru , ei nu i-au mai atacat , dar oamenii nu au avut cum sa stie. Lipsa de comunicare a adus la moartea unei specii intregi si a multor oamenii.
In al doilea rand , viata mai multor copii a fost distrusa. Ender a fost singurul care a reusit sa castige tot timpul , intelegand ca trebuie sa schimbe ceva daca vrea sa invinga. Acesta i-a invins pe gandacii , fara sa stie ce face , crezand ca este un simplu antrenament. Personajul acesta m-a impresionat prin vointa si dorinta de a nu deveni un simplu ucigas ca fratelui , Peter.
In concluzie , opera lui Orson Scott Card ne invata ce inseamna sacrificiul pentru aproapele tau si ca poti deveni cel mai bun chiar daca nu ai varsta potrivita sau experienta necesara.
Sunt de acord cu parerea ta, Anca, lispa comunicarii este un factor important in inceperea razboiului dintre cele doua lumi, insa, spunand acest lucru punem vina la jumatate. In opinia mea, atat gandacii cat si oamenii credeau despre rasa cealalta ca sunt doar entitati fara gandire, oamenii ii asociau cu simplii gandaci de pe pamant pe care ii poti strivi cu usurinta fara sa opuna rezistenta. Pe de alta parte, gandacii au realizat ca oamenii nu sunt fiinte simple si lipsite de inteligenta/comunicare, asa ca ei au incetat atacurile. Din pacate, in urma actiunilor acestor doua rase, concluzia mea este ca gandacii, aparent mult sub capabilitatea oamenilor, au aratat mai multa compasiune si "umanitate" decat acestia.
ȘtergereProbabil daca Ender ar fi stiut ca gandacii s-au retras initial si ca nu ar mai fi continuat atacurile, ar fi facut ceva pentru a inceta razboiul pentru ca el era singurul care putea sa il castige, insa,acesta era doar un copil, si desi singurul capabil, nu se putea opune intregii flote umane, care l-ar fi aruncat probabil in uitare pentru incercarea de a dezerta.
Si eu sunt de acord cu parerea Ancai,insa Vlad a punctat foarte bine faptul ca atat oamenii cat si gandacii,se considerau reciproc niste simple fiinte fara gandire.Partea cea mai trista este ca,chiar daca gandacii au incetat atacurile,Ender fiind atat de atras de acel joc,nu s-a putut gandi decat la modalitati prin care a-i putea infrage.Cu ajutorul gandirii ingenioase a baiatului,o intreaga specie a fost distrusa si numerosi soldati ucisi,fara ca baiatul sa fie constient de acest lucru.
ȘtergereSunt de acord cu afirmatia colegei mele,Anca,("Lipsa de comunicare a adus la moartea unei specii intregi si a multor oameni.") lipsa de comunicare cu aceste insecte fiind cauza razboiului din "Jocul lui Ender",aceasta fiind intalnita si intre oameni.
RăspundețiȘtergereComunicarea intre oameni este esentiala,pentru ca asigura dezvoltarea si armonia sociala.Din nefericire,nu se realizeaza totdeauna cu eficienta,caci altfel s-ar observa modificari in bine:starea generala de sanatate ar fi mai buna si oamenii ar initia mai putine razboaie.Asa cum s-a intamplat si in "Jocul lui Ender" ,contactul dintre civilizatii si culturi diferite duce la razboi si la exterminarea unei rase,cum sa intamplat cu triburile de indieni sau cu negrii din Africa,transformati in sclavi.
In concluzie,comunicarea poate duce la evitarea multor lucruri grave,rezolvand aceste probleme eficient.
Sunt de acord cu colegii mei,insa,eu cred ca nu este numai vina imposibilitatii comunicarii ci si a superiorilor lui Ender,ce l-au folosit pentru a distruge rasa gandacilor fara a se gandii cat rau pot face.
RăspundețiȘtergereMi-a placut in mod special cum Ender facea fata tuturor provocarilor:in scoala sa,in scoala de lupta si chiar in lupta cu gandacii. M-a mai impresionat si modul cum Ender gandea tacticile adversarilor inventand pe moment unele mai eficiente,astfel invingand toate echipele din scoala de lupta. Ender nu invingea doar in jocuri ci si in viata reala,nimicind orice persoana incerca sa il raneasca: Bernart,Stilson si multi altii.
Chiar daca Ender a exterminat intreaga rasa a gandacilor,acesta,incarcat de constiinta,a mers din planeta in planeta pentru a gasii un loc perfect pentru renasterea gandacilor.
M-a impresionat si sfarsitul acestei opere,in care sora sa,Valentine,a scris o carte intitulata ,,Vorbitor in numele mortii” in care a prezentat intreaga viata a lui Ender,de cand i-a fost scos monitorul si pana cand invinge gandacii. Mai tarziu toate persoanele vor avea parte de un ,,Vorbitor in numele mortii” ce ii va prezenta toate faptele sale din timpul vietii.
In concluzie opera ,,Jocul lui Ender” scrisa de Orson Scott Card,este o minunata opera SF ce ne prezinta depasirea limitelor unei persoane care nu dorea decat sa fie fericit alaturi de familia lui,dar datorita circumstantelor,acesta devine un luptator comando ce distruge orice doreste Graff.
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereSpre deosebire de ceilalți colegi, consider că lipsa de comunicare nu este singurul factor care declanșează războiul.
RăspundețiȘtergere„Jocul lui Ender” a devenit una din cărțile mele preferate, romanul cuprinzându-le pe toate: două războaie în spațiu împotriva unor extratereștrii insectoizi; oamenii care, din nevoia de a se apăra, cultivă (la propriu) comandanți militari; antrenamente sofisticate sub formă de jocuri de război; un băiat neobișnuit care depășește toate așteptările și bate toate recordurile cu o ușuriță înfricoșătoare.
După părerea mea este greu să ne imaginăm o lume a violenței excesive, în care un copil deține toate atu-urile și abilitățiile pentru a învinge întreaga flotă inamică, dar autorul a reușit să combine perfect umanitatea, surprinsă într-un viitor sobru și imprevizibil.
Titlul este în deplină concordanță cu mesajul textului. Acesta semnifică antrenamentul și luptele obositoare care, prin intermediul simulatoarelor, era perceput de restul copiilor ca un simplu joc de strategie.
În concluzie, dincolo de umorul și sensibilitatea autorului, romanul descrie o serie de probleme profund umane, având în rolul principal un copil pus în situația de a nu se mai bucura de vârsta inocenței, ci de a fi implicat în propagarea violenței, cu accent atât pe psihologia personajului, dar și a evoluției umanității, aflată pe un drum fără întoarcere.
O dată la câteva decenii, apare o carte care schimbă pentru totdeauna viața cititorilor săi. „Alchimistul” de Paulo Coelho, ca și „Jocul lui Ender”, este o astfel de carte.
RăspundețiȘtergereÎn primul rând, această poveste, uluitoare prin simplitatea și înțelepciunea ei, este despre un păstor pe nume Santiago care își părăsește casa din Spania, aventurându-se în Africa de Nord în căutarea unei comori îngropate în Egipt. În drumul său, acestă își întâlnește jumătatea, dar îl cunoaște și pe alchimist, cel care îl ajută să-și înplinească legenda personală.
Un alt argument este că romanul menține suspansul. Nimeni nu știe care este comoara sau dacă Santiago poate depăși obstacolele întâlnite în deșert. Dar ceea ce începe ca o aventură copilărească pentru a descoperi locuri exotice și bogății materiale se transformă într-o călătorie inițiatică, băiatul dobândind bogății spirituale.
În concluzie, cartea m-a captivat prin profunzimea experiențelor relatate. Plină de sevă, evocatoare și profund umană, povestea lui Santiago este un etern îndemn pentru a ne asuma responsabilitatea asupra propriei vieți, realizând că suntem făuritorii propriului destin și pentru a ne asculta inima.
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereSunt de accord cu Diana Paun,dar in opinia mea, “Alchimistul” de Paulo Coelho este cea mai buna care de aventura, infatisand adevaratul sens al calatoriei. O astfel de carte poate schimba mentalitatea unui cititor,ea presupunand ideea de a-ti urma destinul si a-ti implini legenda personala.
RăspundețiȘtergereIn aceasta minunata opera, calatoria presupune atat cunoastere exterioara(locuri si oameni noi), cat si cunoastrere interioara(personajul nostru,cunoscandu-si adevarata legenda, propriul destin, atunci cand se astepta mai putin).
Sunt de acord ca totul incepe ca o aventura copilareasca pentru a descoperi locuri noi si bogatii lumesti,dar, tin sa precizez ca baiatul se va aventura intr-o cautare de comori ce nu pot fi aflate decat in sufletul lui si asa, cum spune si Diana, va dobandi bogatii spirituale.
In incheiere, doresc sa precizez faptul ca Paulo Coelho aduce niste citate alese acestei opere, ce au o influneta aparte aspura oricarui cititor. (“Cand iti doresti un lucru, tot universul conspira pentru ca sa-ti realizezi visul”; “Pe fiecare om de pe faţa Pamantului il asteapta o comoara undeva.”). Desi la prima vedere pare o carte ce infatiseaza o simpla calatorie, citind-o cu atentie vei avea sa descoperi o morala extrem de importanta, aceea de a-ti asculta inima si a-ti urma visele.
Consider ca "Alchimistul" de Paulo Coelho este o carte de aventura ce are la baza o calatorie care incepe ca un joc, fiind inspirata de visul eroului principal, Santiago, dar care se termina ca un drum al inițierii și al formării.
RăspundețiȘtergereIn primul rand,Santiago,care era un tanar oier ce isi iubea oile mai mult decat orice pe lume , se lasa purtat de instinct, crezand in visele lui despre o comoara. El pleaca in cautarea ei ca un copil, iar actiunile pe parcursul calatoriei(ii sunt furati banii inca de la inceput si este nevoit sa munceasca la magazinul proprietarului de cristale pentru a economisii bani si pentru a-si continua aventura), il determina pe acesta sa devina un barbat.
In al doilea rand, putem asocia acestei carti doua sintagme importante:"Fiecare clipa de cautare este o clipa de regasire..." care se refera la evolutia eroului ; "Totul în viaţă este numai semne. Universul este creat într-o singură limbă pe care toată lumea o înţelege, dar acum a uitat-o…"care se refera la intelepciunea lui Santiago de a-si asculta instinctul si inima,pornind intr-o aventura de neuitat.
In concluzie,cartea este deosebită prin felul specific al lui Coelho de a o umaniza si copleșitoare prin simplitatea ei. Această poveste uimitoare a tânărului Santiago este ca un imbold în a crede în visele noastre, în a le realiza şi în a ne asculta mereu inima.
Fata de Alexandru, eu consinder ca actiunile la care este supus tanarul pe parcursul calatoriei sale nu au fost intamplatoare, ci au avut rolul de a-l pune la incercare pe baiat si de a-l forma pentru restul drumului.
ȘtergereAstfel ajunge din ce in ce mai intelept si dupa toata aventura sa, isi da seama ca nu averile sau bunurile sunt valoroase cu adevarat, ci ceea ce ai tu, al tau si nu iti poate lua nimeni este aurul.
"Pilda" acestei opera este de a-ti urma visul oricare este acesta, pentru ca undeva, candva, o comoara te va astepta.
Mi-a placut felul in care Alex a descris calatoria initiatica a tanarului Santiago , dar la fel precum Andrei,eu consider ca nimic din ceea ce intalneste baiatul in drumul sau , nu este intamplator . Eu sustin faptul ca aceasta "legenda personala" pe care oierul o urmeaza, il face pe el sa experimenteze intamplari si sentimente noi, menite sa il transforme pe acesta intr-un adevarat barbat.
ȘtergereConsider opera lui Paulo Coelho , una extraordinara si "plina de seva" precum a spus Diana anterior , intrucat autorul reuseste sa abordeze un subiect original si de la un simplu om si oile sale , el sa dezvolte o calatorie cat se poate de captivanta , drumul parcurs de tanar nefiind o simpla cale , ci un drum al initierii si al formarii pe care doar daca esti tare si sigur de propriile forte, vei ajunge sa il termini.
Imi place foarte mult opera "Alchimistul " si o consider una din cartile pe care toti cititorii de varsta mea ar trebui sa o citeasca , deoarece aici te poti regasi intru totul , de la ganduri pe care ni le punem in minte si avem dubii in realizarea lor , pana la greutatea de a lua decizia cea buna iontotdeauna .
Cosmin Savu :
RăspundețiȘtergerePersonal,eu nu consider ca "Alchimistul" are o putere asa de mare asupra cititorului.
Desi calatoria pe care Santiago o duce la bun sfarsit ,gasind comoara chiar la el acasa,nu mi si pare a fii atat de profunda,deoarece nu mereu ce cauti gasesti acasa,sau in locul in care tu te simti ca acasa,omul prin felul lui de a fii isi doreste mereu ceea ce nu are,astfel cei saraci vor sa fie bogati iar cei nefericiti vor fericire, omul incearca sa isi procure aceste dorinte in orice mod,de exemplu Santiago pleaca pana in Egipt din cauza unui vis banal,cu dorinta de a-si implinii acea premonitie.
Acesta trece peste orice pericol si chiar peste orice ispita (femeia perfecta pentru el ),pentru a gasi comoara mult dorita.
Sunt impresionat totusi de mesajul transmis de aceasta carte dar nu indeajuns cat sa cred ca poate schimba felul in care privim viata,sugerandu-ne ca totul este ca o calatorie.
O data la cateva decenii, apare o carte care schimba pentru totdeauna viata cititorilor sai . Singura noastra obligatie este sa ne realizam destinul.. Aceasta poveste, uluitoare in simplitatea si intelepciunea ei, este despre un pastor andaluz pe nume Santiago care isi paraseste casa din Spania, aventurandu-se in Africa de Nord in cautarea unei comori ingropate in Piramide. Pe drum intalneste o tiganca tanara si frumoasa, un barbat care isi spune rege si un alchimist, care ii arata calea. Nimeni nu stie care este comoara sau daca Santiago poate depasi obstacolele intalnite in drumul prin desert. Dar ceea ce incepe ca o aventura copilareasca pentru a descoperi locuri exotice si bogatii lumesti se transforma intr-o cautare de comori ce nu pot fi aflate decat inlauntrul tau.
RăspundețiȘtergerePlina de seva, evocatoare si profund umana, povestea lui Santiago este un etern indemn de a ne urma visele si de a ne asculta inima.
Sunt intru totul de acord cu spusele colegului meu Serban, acelea ca plina de seva evocatoare si profund umana povestea este un etern indemn de a ne urma visele. As mai putea sa adaug faptul ca pentru a urma aceste vise trebue sa ne gasim curajul si puterea pe care eroul nostru da dovada in calatoriile sale. Ce mi s-a parut surprinzator in aceasata opera este faptul ca stie ce are de facut cu un pas inainte. Astfel el descopera lumea pas cu pas si o gaseste mereu surprinzatoare si incitanta. Pantilimon Nicolae
RăspundețiȘtergereNuveleta originală, "Jocul lui Ender", furnizează câteva cadre legate de experiențele lui Ender la Școala de Luptă și la Școala de Comandă; romanul detaliază viața lui Ender de dinainte, din timpul și de după război, descriind și isprăvile politice de pe Pământ ale fraților săi mai mari. Într-un comentariu din ediția audio a romanului, apărută cu ocazia celei de-a 20-a aniversări, precum și în Ediția Definitivă a Autorului din 1991, Card a declarat că Jocul lui Ender a fost scrisă special pentru a creiona personajul Ender în vederea Vorbitorului din Vorbitor în numele morților, carte a cărei schiță fusese realizată înaintea transformării Jocului lui Ender în roman.În introducerea scrisă în 1991, Card prezintă influența Fundației lui Isaac Asimov asupra nuveletei și a romanului. De asemenea, Card a fost influențat și de cercetările făcute de istoricul Bruce Catton asupra Războiului Civil American.Omenirea se confruntă cu o rasă extraterestră necunoscută, "gândacii", care aproape a exterminat-o. Toate națiunile s-au aliat pentru a forma o unitate militară internațională. În acest viitor, omenirea a descoperit călătoria interstelară, comunicarea cu viteze superluminice (derivată de la ansiblul din operele Ursulei K. LeGuin), diferite arme și mecanisme defensive și controlul asupra gravitației. Pământul este guvernat de trei entități separate, care se luptă pentru supremație pe perioada războiului.
RăspundețiȘtergereCea mai mare parte a narațiunii se concentrează pe Școala de Luptă, o stație spațială folosită pentru antrenamente militare complexe. Flota Internațională testează toți copiii pământeni și îi alege pe cei mai strălucitori pentru a urma antrenamentul militar de pe Stația de Luptă. Elevii sunt grupați în armate care conțin 40 de membri și un comandant, fiind nevoite să poarte lupte simulate în condițiile lipsei gravitației. "Jocul lui Ender" este opera care m-a impresionat cel mai mult si care m-a indemnat sa o recitesc
Opera "Alchimistul", scrisă în 1988, este cea mai cunoscută carte a lui Paulo Coelho fiind cea de-a doua carte publicată,dezvoltand tema calatoriei.Motivul pe care il trateaza aceasta opera este cel al calatoriei initiatoare si a descoperirii de sine. Spre deosebire de basme, unde eroul isi cunostea destinul si era mereu increzator, aici tanarul Santiago nu stie ce are de facut decat cu un pas inainte. Astfel el descopera lumea pas cu pas si o gaseste mereu surprinzatoare si incitanta.Elementul declansator al actiunii il reprezinta un vis ciudat care se repeta.Incepe astfel o lupta cu propriul destin si in curand ajunge sa cunoasca noi persoane, sa se angajeze si sa castige destui bani cat sa-si dubleze numarul oilor pe le-a avut ulterior.Intreaga tematica a operei se axeaza pe capacitatea oamenilor de a se regasi in natura si de a deveni una cu ea. Astfel, renuntand la complexitatile vietii de zi cu zi si acceptand simplitatea si perfectiunea naturii, acestia primesc in dar de la aceasta o parte din nemurirea si perfectiunea ei.Mi-a placut foarte mult aceasta carte,deoarece este vorba de aventura si calatorie si opera cuprinde momente care te tin in suspans.Mi-a placut in special faptul ca Santiago incepe o calatoriei initiatica.Recomand acest roman tuturor copiilor,deoarece vor fi incantati de aceasta carte.Mi-ar face placere sa recitesc romanul pe viitor.
RăspundețiȘtergerePe langa vorbele colegilor mei, mai pot adauga faptul ca in spatele unei povesti banale se ascunde o intreaga filozofie.Ceea ce trasmite cartea este ca adevaratele comori sunt chiar sub ochii nostri, dar dorinta apriga de a le cauta nu te lasa sa le observi ,si ca uneori e nevoie sa strabati o lume intreaga pentru a descoperi ca tot ce este mai frumos , este chiar sub ochii tai. Nu stiu daca ati observat, dar baiatul dupa ce a trecut prin atatea peripetii si in final a descoperit ca a strabatut drumul pentru a afla ceea ce stia, totusi nu e dezamagit, ci e fericit ca datorita aceste experiente,castigand mult mai mult decat averea, si aici ma refer la iubire, prietenie, experienta, maturitate si in acelasi timp si-a indeplinit dorinta pe care o avea de mic, de a calatori si de a descoperi locuri noi.
RăspundețiȘtergereAceasta carte contine multe invataturi despre viata, care sunt insa prezentate sub forma de metafore , dar sunt foarte utile in viata.Consider ca fiecare dintre noi se poate regasi in aceasta carte deoarece poti gasi pasaje care iti vor suna cunoscut din propria experienta.
Am invatat ca niciodata nu trebuie sa renunt la propriile vise si ca daca imi voi continua drumul, intr-o zi imi voi indeplini legenda personala.
BALTAGUL
RăspundețiȘtergereMihail Sadoveanu
Baltagul este un roman scris de Mihail Sadoveanu și publicat pentru prima oară în volum în noiembrie 1930 de către Editura Cartea Românească din București. Romanul prezintă călătoria Vitoriei Lipan pe urmele soțului ei, oierul Nechifor Lipan, pentru a afla ce s-a întâmplat cu acesta și pentru a-i pedepsi după o lege nescrisă pe cei doi tovarăși ce l-au ucis și jefuit.
Sursa principală de inspirație a romancierului a fost balada populară „Miorița din care a preluat simbolul, structura epică, conflictul între cei trei ciobani și perseverența femeii care pornește în căutarea ciobanului ucis. Autorul s-a inspirat și din alte două balade populare culese de Vasile Alecsandri pe la mijlocul secolului al XIX-lea: „Șalga” - din care a preluat exemplul unei curajoase ciobănițe ce pornește în căutarea unei cete de hoți și se răzbună într-un mod năpraznic pe cei care au prădat-o - și „Dolca” - de unde a preluat legătura dintre om și animalul credincios.
Ceea ce m-a atras in mod deosebit în acest roman este monografia satului, în operă fiind preznte aspecte ale firii omului de la sat, tradiţiile și obiceiurile românești: la botez, nuntă, și înmormântare, personajele romanului respectând cu mare strictete aceste obiceiuri. Un alt element care m-a atras este călătoria,determinarea si ambitia Vitoriei Lipan de a rezolva misterul dispariţiei soţului său şi curajul fiului său, Gheorghiţă, călătoria reprezentânt pentru el trecerea de la stadiul de flăcău la stadiul de bărbat in toata firea, el răzbunându-şi tatăl cu arma cu care acesta a fost ucis, şi anume baltagul , o toporişcă cu două tăişuri a carui utilitate este dublă:baltagul este atât o ustensilă gospodărească, cât şi o armă albă purtată de oieri la brâu în drumurile lor transhumante.. Baltagul este deci deopotrivă obiect al crimei , dar şi instrument prin care se înfăptuieşte justiţia.
Consider că opera este una marcantă în literatura românească, roamanul excelând prin descrierea amănunţită a evenimentelor, tradiţiile şi obiceiurile satului, ,,Baltagul’’ fiind ulterior numit expresia cea mai înalta a stilului sadovenian.
La fel ca si colegul meu am fost atras de romanul "Baltagul" deoarece intotdeauna mi-au placut operele scrise de Mihail Sadoveanu, dar mai ales operele care contin elemnte naturiste traditionale .
ȘtergereIn al doilea rand este personajul principal, femeia voluntara, care este “un exponent al spetei” in relatie cu lumea arhaica, dar si o individualitate, prin insusirile sale. Vitoria este o femeie puternica, horatara, curajoasa, lucida. Inteligenta nativa si stapanirea de sine sunt evidentiate pe drum, dar mai ales la parastas, cand demasca ucigasii. Sotie iubitoare, porneste hotarata in cautarea barbatului: “era dragostea ei de douazeci si mai bine de ani. Asa-i fusese drag in tinereta Lipan, asa-i era drag si acuma, cand aveau copii mari cat dansii”. Tipatul dinaintea coborarii cosciugului si gesturile concentreaza iubirea si durerea pierderii sotului: “Cu asa glas a strigat, incat prin toti cei de fata a trecut un cutremur. S-a daramat in genunchi, si-a rezemat fruntea de marginea sicriului.” Portretul fizic releva frumusetea personajului prin tehnica detaliului semnificativ “Nu mai era tanara, dar avea o frumuseta neobisnuita in privire”.
În vreme de război
RăspundețiȘtergereIon Luca Caragiale
În vreme de război este o nuvelă realist psihologică, cu accente naturaliste, scrisă de Ion Luca Caragiale și publicată pentru prima oară în 1898.
Alături de Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale este creatorul nuvelei realist-psihologice, deosebindu-se de acesta nu numai prin tematica abordată, ci mai ales prin capacitatea artistică de a insera în firul epic principiile estetice naturaliste, reprezentate în literatura universală de Émile Zola. Barbu Ștefănescu Delavrancea afirma:Ion Luca Caragiale este „scriitorul cel mai zolist, naturalistul nostru prin excelență“.
Ceea ce m-a atras in nuvelă în mod special este evoluţia personajului principal, hangiul Stavrache,care este prezentat la începutul operei ca fiind un om onest ce işi apară onarea familiei, fiind revoltat de acțiunile fratelui său, dar pe parcursul desfășurării acțiunii operei facem cunoștință cu o altă latură a lui Stavrache, o latură dominată de lăcomie, frică, neliniște și în cele din urmă nebunie, acesta fiind din ce in ce mai ademenit de banii fratelui sau. Lăcomia lui Stavrache se face vizibilă indirect în momentul sosirii în miez de noapte a unui grup gălăgios. Deși popa Iancu îl imploră să nu deschidă, Stavrache îl împinge pe acesta într-o altă cameră și deschide ușa hanului, căci nu vrea să piardă clienți. Punctul maxim al lăcomiei, din această scenă, este atins prin dorința hangiului de a face tot posibilul să le facă mofturile pentru a avea pe ce să le ia cât mai mulți bani.
Apogeul nebuniei sale este atins la întoarcerea fratelui său din razboi, când disperat se închină și face mătănii în fața icoanei, ghemuindu-se apoi în pat în încercarea de a se rupe cu totul de lumea reală, lucru imposibil ce-l face să sară pentru ultima oară la gâtul fratelui său într-un mod cât se poate de real și nu halucinant de data aceasta, chinuit fiind de întrebarea ”Gândeai c-am murit, neică?”.
Citind opera, am devenit din ce în ce mai curios despre modul în care psihicul lui Stavrache va evolua din momentul în care acesta primeşte prima scrisoare de la fratele său,până în momentul în care acesta îl visează revenind acasă din razboi, si pana in ziua in care coşmarurile sale devin realitate, deznodamantul fiind unul tragic,şi pe care îl consider imprevizibil, acesta fiind, după părerea mea, un element care atrage cititorul din ce in ce mai mult in lumea creată de narator.
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
ȘtergereSunt de acord cu Alex in legatura cu latura avara pe care o prezinta Stavrache de-a lungul operei, acesta fiind surprins conform tipologiei realiste, drept un om dornic sa faca din carciuma sa un mijloc cert de imbogatire.
ȘtergereDe asemenea, acesta se foloseste de marturisirea facuta de fratele sau, cum ca Popa Iancu din Podeni ar fi seful bandei de tahlari, si isi „scapa" fratele de viitoarele urmari, prin simpla sugestie de a se alatura grupului de soldati ce innoptau la carciuma sa. La auzul vestii ca fratele sau a murit eroic pe frontul de lupta, carciumarul incepe sa puna stapanire pe tot ceea ce a ramas in urma lui Iancu, ba chiar se consulta cu un avocat despre dreptul de a intra in posesia averii fratelui decedat. Intrat in posesia bunurilor, lacomia incepe sa puna stapanire pe mintea lui Stavrache, astfel apar halucinatiile, visele chinuitoare, fapt din care reiese frica de a nu fi dezmostenit.
Cum a precizat si Alexandru mai sus, punctul maxim al nebuniei sale este atins la intoarcerea reala a fratelui sau acasa, atunci cand urmeaza declinul moral si psihologic al hangiului, manifestandu-se exploziv si dement cand simti atingerea lui Iancu.
Consider ca reperele spatio-temporale sunt specifice nuvelei realiste si creeza verosimilitate evenimentelor relatate, astfel, aflam ca actiunea se petrece in satul Podeni, aflat in preajma tinutului padurenilor, loc prielnic pentru asa zisii „haiduci". Totodata, zona in care este amplasata carciuma lui Stavrache constituie un tipar specific in literatura, intalnit si in „Moara cu noroc" sau „Hanu-Ancutei".