In poezia “Floarea albastra” de Mihai Eminescu, poetul prelucreaza intr-o maniera inedita simbolul romantic al florii albastre, care a aparut intr-o scriere a lui Novalis. Daca la scriitorul german, floarea era simbol pentru iubire, la Eminescu sintagma defineste iubita. In ceea ce priveste realizarea artistica, se remarca in primele trei strofe, utilizarea unor simboluri ale absolutului si eternului, iar in a doua replica a fetei, apare intreaga recuzita a eroticii eminesciene. Pe de o parte se evidentiaza aspectele ce tin de idila (gesturi, vorbe), iar pe de alta parte, elemente ale cadrului natural, feeric (codrul, stancile, elementul acvatic, florile). In concluzie, apreciez foarte mult originalitatea lui Eminescu intrucat reuseste sa imbine mai multe teme literare, natura si iubirea, sau conditia omului de geniu.
La fel ca si colega mea Ana , si eu apreciez in mod deosebit originalitatea eminesciana. In aceasta poezie a lui Mihai Eminescu am fost placut impresionata de capabilitatea poetului de a transpune intr-un plan spiritual atatea motive si de asocierea temei naturii cu tema geniului si a trecerii ireversibile a timpului. Eul liric isi prezinta viziunea asupra temei iubirii si a naturii cu ajutorul simbolului romantic al florii albastre pe care o foloseste drept un simbol al iubitei. Colega mea a vorbit si despre compozitia poeziei , fapt la care mai pot adauga ca In primele trei strofe universul cunoaşterii este definit prin elementele genezei , prin universul de cultură si de creaţie , cea de-a treia strofă sugereand izolarea poetului care nu îşi poate împlini idealurile într-o lume fericită . In concluzie , consider ca poezia "Floare albastra " este o capodopera a limbii romane , fiind intr-un fel o creatie pregatitoare pentru poezia "Luceafarul".
Sunt de acord cu ce a scris colega mea , Ana, intrucat sursa de inspiraţie a poeziei este mitul romantic al florii albastre, caracteristic romantismului. Acest mit se referă la dorinţa de cunoaştere, de atingere a unui ideal. La Eminescu acest ideal este iubirea, floarea albastră fiind aici, cum si colega mea a specificat, o metaforă pentru femeia iubită. De asemenea, referitor la idila dintre cei doi protagonist, după prezentarea acestui paradis terestru şi a posibilei poveşti de iubire, ni se prezintă şi sfârşitul ei trist. Tonul ultimelor strofe este unul meditativ, în care eul liric meditează asupra problemei timpului care nu îi mai poate reda iubirea pe care a pierdut-o. De asemenea, colega mea a vorbit despre compozitia poeziei, construită pe două planuri distincte: un plan al femeii si celălalt al bărbatului strofa a patra putand fi considerată o strofă de tranziţie care face legătura între cele două moduri de a înţelege lumea. In concluzie, pot spune ca apreciez in mod deosebit abilitatea lui Eminescu de a impleti mai multe teme literare aparent distincte.
In opinia mea,Floarea albastră exprimă la Eminescu, ca ideal de tinereţe, cea dintâi tentaţie a vieţii. Ea va fi reluată în toată creaţia eminesciană sub forma spectaculoasei oscilaţii între ideea de moarte şi cea de viaţă. Floare albastră e construită chiar pe antiteza moarte – viaţă; dezumanizării prin sterpe meditaţii idealiste asupra morţii şi eternităţii i se opune contactul cu viaţa în forme temporale. Din punct de vedere formal, incipitul este realizat pe baza unei replici dintr-o structură dialogată, desfăşurată pe parcursul întregului discurs liric. Pronumele de persoana I nu mai marchează ca în alte poezii prezenţa eului liric exprimat subiectiv. Persoana I aparţine aici ei, iubitei, fetei, celeilalte instanţe dramatizate. Compoziţia şi structura poemului urmăresc termenii antitezei moarte – viaţă. In prima secvenţă poetică alcătuită din trei strofe, spiritul superior este cufundat în sfera cunoaşterii absolute, sferă definită prin elementele genezei, ale culturii şi cunoaşterii. Glasul iubitei îl avertizează însă: în sferele înalte, în depărtare nu se află fericirea.
In opinia mea,Floarea albastră exprimă la Eminescu, ca ideal de tinereţe, cea dintâi tentaţie a vieţii. Ea va fi reluată în toată creaţia eminesciană sub forma spectaculoasei oscilaţii între ideea de moarte şi cea de viaţă. Floare albastră e construită chiar pe antiteza moarte – viaţă; dezumanizării prin sterpe meditaţii idealiste asupra morţii şi eternităţii i se opune contactul cu viaţa în forme temporale. Din punct de vedere formal, incipitul este realizat pe baza unei replici dintr-o structură dialogată, desfăşurată pe parcursul întregului discurs liric. Pronumele de persoana I nu mai marchează ca în alte poezii prezenţa eului liric exprimat subiectiv. Persoana I aparţine aici ei, iubitei, fetei, celeilalte instanţe dramatizate. Compoziţia şi structura poemului urmăresc termenii antitezei moarte – viaţă. In prima secvenţă poetică alcătuită din trei strofe, spiritul superior este cufundat în sfera cunoaşterii absolute, sferă definită prin elementele genezei, ale culturii şi cunoaşterii. Glasul iubitei îl avertizează însă: în sferele înalte, în depărtare nu se află fericirea.
Poezia “Floare albastră” m-a impresionat datorită faptului că iubirea este înfățișată sub doua atitudini. Iubirea apolinică, caracterizată de echilibru, armonie, optimism, prin impulsul apolinic omul furnizează o copie frumoasă a lumii. Iubirea dionisiacă urmarește eliberarea de constrângeri sociale, revenirea la natură, dar și stările pasionale. Opera de artă izvorăște din impulsul dionisiac, omul uitându-se în el însuși ca individ, fiind parte din voința generală a lumii. Ca punct de plecare a acestei poezii se află mitul romantic al aspirației către un ideal înalt, de fericire încununatde o iubire desăvârsită. În concluzie, “Flore albasră” este o minunată poezie eminesciană ce surprinde scena în care se poarta un dialog între eul liric și persoana iubită acesta avand mai multe etape.
Eminescu reuseste sa se remarce din nou in literatura romana prin opera "Floare albastra" publicata la 1 septembrie 1873 in revista "Convorbiri literare".La romantici , tema iubirii apare in corelatie cu tema naturii , pentru ca natura vibreaza la starile sufletesti ale eului . Poezia apartine acestei teme si constituie aspiratia spre iubirea ideala, perfectiune. Este interesant felul in care este realizat contrastul dintre cele doua moduri de a intelege viata ,fiind redat si la nivel lexical si stilistic: tot ceea ce defineste domeniul de cuprindere al poetului sugereaza spiritualul: ceruri nalte, intunecata mare, iar tot ceea ce defineste modul de intelegere al fetei sugereaza realitatea vietii. Titlul poeziei este alcătuit din două sintagme: „floare”, reprezentând efemeritatea, delicatețea și „albastră” sugerând infinitul cosmic, dar și aspirația. Titlul este și o metaforă simbol, un motiv romantic care apare și în alte literaturi. În literatura germană, în lirica lui Novalis, floarea albastră se metamorfozează în femeie luând chipul iubitei și tulburând inima eroului. La Eminescu floarea albastră reprezintă voința, dar și nostalgia nesfârșitului sau femeia ideală. De asemenea, albastrul simbolizează infinitul, depărtarile mării și ale cerului, iar floarea poate fi ființa care păstrează dorințele. Astfel, poemul Floare albastră reprezintă o capodoperă a creaţiei eminesciene din etapa de tinereţe, purtând marile teme şi idei poetice dezvoltate mai târziu în Luceafărul.
Romantismul este un curent literar care se manifesta la sfarsitul secolului al 18-lea in Anglia si Germania si in prima jumatate a secolului al 19-lea in Franta.Una dintre trasaturile poeziei romantice,care se regaseste in opera eminesciana este folosirea simbolurilor.In poezia “Floarea albastra” simbolul central se refera la mitul romanitic al florii albastre care reprezinta dorinta de cunoastere,de atingere a unui ideal .Eminescu preia mitul de la poetul german Novalis dezvoltand mitul fericiri prin iubire si aspiratie spre ideal.Poezia se remarca prin imbinarea mai multor specii:idila,pastel,elegie,meditatie,tema iubirii fiind asociata cu cea a naturii dar si cu tema geniului si a trecerii ireversibile a timpului.Motiv de factura romantica “Floarea albastra”simbolizeaza iubirea ideala vazuta ca modalitate de cunoastere si implinire spirituala.Tema iubirii este redata din 2 perspective,care corespund,in structura poeziei celor 2 planuri lirice:cel feminin si cel al barbatului-2 modalitati de a intelege lumea si iubirea.Planul iubitei are forma unui monolog alcatuit dintr-un repros,o provcare inocenta si o incercare de seductie planul barbatului confera poeziei caracter de meditatie,subliniind conditia geniului.Monologul femeii prezinta viziunea asupra iubirii omului comun vocea lirica feminina reproseaza omului de geniu instrainarea,preocuparea,preocuparea absolutului,avertizandu-l ca fericirea nu sta in “campiile asire” si “intunecata zare”, ce in iubirea,specifica lumii terestre:”Nu cata în departare / Fericirea ta, iubite !” .Iubita “incearca sa-l atraga in mijlocul naturii reprezentata de codru :”Hai in codru cu verdeata”.Poezia respecta scenariul idilei eminescenie:chemarea in mijlocu naturii,jocul iubirii,despartirea.Elementele decorului:”bolta senina”,”trestia cea lina”,izvoarele alcatuiesc un peisaj paradisiac,in antiteza cu cel descris in planul barbatului unde stelele,norii,intunecata mare simbolizeaza infinitului.Imaginea iubitei apare,de asemenea,in opozitie cu cea masculina”rosie ca marul”,cu par “de aur” ,o prezenta vie,telurica.Vocea lirica masculina reprezinta atitudinea geniului asupra lumii,vietii si iubirii.Se observa la inceput in cuvintele barbatului o duiosie ironica,convertita in final in meditatie asupra ireversibilitati timpului care rapeste totul:viata,tineretea,iubirea:” Si te-ai dus, dulce minune/S-a murit iubirea noastra/Floare-albastra ! floare-albastra !…/Totusi este trist în lume !”.Atitudinea sa sceptica din meditatia finala exprima concluziv ideea ca fericirea prin iubire este posibila in contingent,dar este efemera.In aceste sens se motiveaza aspiratia geniului spre cunoasterea absoluta,spre iubirea ideala,singura posibilitate de a invinge timpul.Eminescu isi prezinta viziunea asupra temei iubirii si a naturii cu ajutorul simbolului romantic al florii albastre. In opinia mea iubirea apare in “Floare albastra”ca singura modalitate de a cunoaste in totalitate sensurile lumii.”Floare albastra” nu reprezinta numai femeia iubita,ci,mai ales,iubirea ca “valoare ideala”.
In poezia “Floarea albastra” de Mihai Eminescu, poetul prelucreaza intr-o maniera inedita simbolul romantic al florii albastre, care a aparut intr-o scriere a lui Novalis. Daca la scriitorul german, floarea era simbol pentru iubire, la Eminescu sintagma defineste iubita. In ceea ce priveste realizarea artistica, se remarca in primele trei strofe, utilizarea unor simboluri ale absolutului si eternului, iar in a doua replica a fetei, apare intreaga recuzita a eroticii eminesciene. Pe de o parte se evidentiaza aspectele ce tin de idila (gesturi, vorbe), iar pe de alta parte, elemente ale cadrului natural, feeric (codrul, stancile, elementul acvatic, florile).
RăspundețiȘtergereIn concluzie, apreciez foarte mult originalitatea lui Eminescu intrucat reuseste sa imbine mai multe teme literare, natura si iubirea, sau conditia omului de geniu.
La fel ca si colega mea Ana , si eu apreciez in mod deosebit originalitatea eminesciana. In aceasta poezie a lui Mihai Eminescu am fost placut impresionata de capabilitatea poetului de a transpune intr-un plan spiritual atatea motive si de asocierea temei naturii cu tema geniului si a trecerii ireversibile a timpului.
ȘtergereEul liric isi prezinta viziunea asupra temei iubirii si a naturii cu ajutorul simbolului romantic al florii albastre pe care o foloseste drept un simbol al iubitei.
Colega mea a vorbit si despre compozitia poeziei , fapt la care mai pot adauga ca In primele trei strofe universul cunoaşterii este definit prin elementele genezei , prin universul de cultură si de creaţie , cea de-a treia strofă sugereand izolarea poetului care nu îşi poate împlini idealurile într-o lume fericită .
In concluzie , consider ca poezia "Floare albastra " este o capodopera a limbii romane , fiind intr-un fel o creatie pregatitoare pentru poezia "Luceafarul".
Sunt de acord cu ce a scris colega mea , Ana, intrucat sursa de inspiraţie a poeziei este mitul romantic al florii albastre, caracteristic romantismului. Acest mit se referă la dorinţa de cunoaştere, de atingere a unui ideal. La Eminescu acest ideal este iubirea, floarea albastră fiind aici, cum si colega mea a specificat, o metaforă pentru femeia iubită.
RăspundețiȘtergereDe asemenea, referitor la idila dintre cei doi protagonist, după prezentarea acestui paradis terestru şi a posibilei poveşti de iubire, ni se prezintă şi sfârşitul ei trist. Tonul ultimelor strofe este unul meditativ, în care eul liric meditează asupra problemei timpului care nu îi mai poate reda iubirea pe care a pierdut-o.
De asemenea, colega mea a vorbit despre compozitia poeziei, construită pe două planuri distincte: un plan al femeii si celălalt al bărbatului strofa a patra putand fi considerată o strofă de tranziţie care face legătura între cele două moduri de a înţelege lumea.
In concluzie, pot spune ca apreciez in mod deosebit abilitatea lui Eminescu de a impleti mai multe teme literare aparent distincte.
In opinia mea,Floarea albastră exprimă la Eminescu, ca ideal de tinereţe, cea dintâi tentaţie a vieţii. Ea va fi reluată în toată creaţia eminesciană sub forma spectaculoasei oscilaţii între ideea de moarte şi cea de viaţă.
ȘtergereFloare albastră e construită chiar pe antiteza moarte – viaţă; dezumanizării prin sterpe meditaţii idealiste asupra morţii şi eternităţii i se opune contactul cu viaţa în forme temporale.
Din punct de vedere formal, incipitul este realizat pe baza unei replici dintr-o structură dialogată, desfăşurată pe parcursul întregului discurs liric.
Pronumele de persoana I nu mai marchează ca în alte poezii prezenţa eului liric exprimat subiectiv. Persoana I aparţine aici ei, iubitei, fetei, celeilalte instanţe dramatizate.
Compoziţia şi structura poemului urmăresc termenii antitezei moarte – viaţă. In prima secvenţă poetică alcătuită din trei strofe, spiritul superior este cufundat în sfera cunoaşterii absolute, sferă definită prin elementele genezei, ale culturii şi cunoaşterii.
Glasul iubitei îl avertizează însă: în sferele înalte, în depărtare nu se află fericirea.
In opinia mea,Floarea albastră exprimă la Eminescu, ca ideal de tinereţe, cea dintâi tentaţie a vieţii. Ea va fi reluată în toată creaţia eminesciană sub forma spectaculoasei oscilaţii între ideea de moarte şi cea de viaţă.
ȘtergereFloare albastră e construită chiar pe antiteza moarte – viaţă; dezumanizării prin sterpe meditaţii idealiste asupra morţii şi eternităţii i se opune contactul cu viaţa în forme temporale.
Din punct de vedere formal, incipitul este realizat pe baza unei replici dintr-o structură dialogată, desfăşurată pe parcursul întregului discurs liric.
Pronumele de persoana I nu mai marchează ca în alte poezii prezenţa eului liric exprimat subiectiv. Persoana I aparţine aici ei, iubitei, fetei, celeilalte instanţe dramatizate.
Compoziţia şi structura poemului urmăresc termenii antitezei moarte – viaţă. In prima secvenţă poetică alcătuită din trei strofe, spiritul superior este cufundat în sfera cunoaşterii absolute, sferă definită prin elementele genezei, ale culturii şi cunoaşterii.
Glasul iubitei îl avertizează însă: în sferele înalte, în depărtare nu se află fericirea.
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergerePoezia “Floare albastră” m-a impresionat datorită faptului că iubirea este înfățișată sub doua atitudini. Iubirea apolinică, caracterizată de echilibru, armonie, optimism, prin impulsul apolinic omul furnizează o copie frumoasă a lumii. Iubirea dionisiacă urmarește eliberarea de constrângeri sociale, revenirea la natură, dar și stările pasionale. Opera de artă izvorăște din impulsul dionisiac, omul uitându-se în el însuși ca individ, fiind parte din voința generală a lumii.
RăspundețiȘtergereCa punct de plecare a acestei poezii se află mitul romantic al aspirației către un ideal înalt, de fericire încununatde o iubire desăvârsită.
În concluzie, “Flore albasră” este o minunată poezie eminesciană ce surprinde scena în care se poarta un dialog între eul liric și persoana iubită acesta avand mai multe etape.
Eminescu reuseste sa se remarce din nou in literatura romana prin opera "Floare albastra" publicata la 1 septembrie 1873 in revista "Convorbiri literare".La romantici , tema iubirii apare in corelatie cu tema naturii , pentru ca natura vibreaza la starile sufletesti ale eului . Poezia apartine acestei teme si constituie aspiratia spre iubirea ideala, perfectiune.
RăspundețiȘtergereEste interesant felul in care este realizat contrastul dintre cele doua moduri de a intelege viata ,fiind redat si la nivel lexical si stilistic: tot ceea ce defineste domeniul de cuprindere al poetului sugereaza spiritualul: ceruri nalte, intunecata mare, iar tot ceea ce defineste modul de intelegere al fetei sugereaza realitatea vietii. Titlul poeziei este alcătuit din două sintagme: „floare”, reprezentând efemeritatea, delicatețea și „albastră” sugerând infinitul cosmic, dar și aspirația. Titlul este și o metaforă simbol, un motiv romantic care apare și în alte literaturi. În literatura germană, în lirica lui Novalis, floarea albastră se metamorfozează în femeie luând chipul iubitei și tulburând inima eroului. La Eminescu floarea albastră reprezintă voința, dar și nostalgia nesfârșitului sau femeia ideală. De asemenea, albastrul simbolizează infinitul, depărtarile mării și ale cerului, iar floarea poate fi ființa care păstrează dorințele.
Astfel, poemul Floare albastră reprezintă o capodoperă a creaţiei eminesciene din etapa de tinereţe, purtând marile teme şi idei poetice dezvoltate mai târziu în Luceafărul.
Diaconescu Cosmin
Romantismul este un curent literar care se manifesta la sfarsitul secolului al 18-lea in Anglia si Germania si in prima jumatate a secolului al 19-lea in Franta.Una dintre trasaturile poeziei romantice,care se regaseste in opera eminesciana este folosirea simbolurilor.In poezia “Floarea albastra” simbolul central se refera la mitul romanitic al florii albastre care reprezinta dorinta de cunoastere,de atingere a unui ideal .Eminescu preia mitul de la poetul german Novalis dezvoltand mitul fericiri prin iubire si aspiratie spre ideal.Poezia se remarca prin imbinarea mai multor specii:idila,pastel,elegie,meditatie,tema iubirii fiind asociata cu cea a naturii dar si cu tema geniului si a trecerii ireversibile a timpului.Motiv de factura romantica “Floarea albastra”simbolizeaza iubirea ideala vazuta ca modalitate de cunoastere si implinire spirituala.Tema iubirii este redata din 2 perspective,care corespund,in structura poeziei celor 2 planuri lirice:cel feminin si cel al barbatului-2 modalitati de a intelege lumea si iubirea.Planul iubitei are forma unui monolog alcatuit dintr-un repros,o provcare inocenta si o incercare de seductie planul barbatului confera poeziei caracter de meditatie,subliniind conditia geniului.Monologul femeii prezinta viziunea asupra iubirii omului comun vocea lirica feminina reproseaza omului de geniu instrainarea,preocuparea,preocuparea absolutului,avertizandu-l ca fericirea nu sta in “campiile asire” si “intunecata zare”, ce in iubirea,specifica lumii terestre:”Nu cata în departare / Fericirea ta, iubite !” .Iubita “incearca sa-l atraga in mijlocul naturii reprezentata de codru :”Hai in codru cu verdeata”.Poezia respecta scenariul idilei eminescenie:chemarea in mijlocu naturii,jocul iubirii,despartirea.Elementele decorului:”bolta senina”,”trestia cea lina”,izvoarele alcatuiesc un peisaj paradisiac,in antiteza cu cel descris in planul barbatului unde stelele,norii,intunecata mare simbolizeaza infinitului.Imaginea iubitei apare,de asemenea,in opozitie cu cea masculina”rosie ca marul”,cu par “de aur” ,o prezenta vie,telurica.Vocea lirica masculina reprezinta atitudinea geniului asupra lumii,vietii si iubirii.Se observa la inceput in cuvintele barbatului o duiosie ironica,convertita in final in meditatie asupra ireversibilitati timpului care rapeste totul:viata,tineretea,iubirea:” Si te-ai dus, dulce minune/S-a murit iubirea noastra/Floare-albastra ! floare-albastra !…/Totusi este trist în lume !”.Atitudinea sa sceptica din meditatia finala exprima concluziv ideea ca fericirea prin iubire este posibila in contingent,dar este efemera.In aceste sens se motiveaza aspiratia geniului spre cunoasterea absoluta,spre iubirea ideala,singura posibilitate de a invinge timpul.Eminescu isi prezinta viziunea asupra temei iubirii si a naturii cu ajutorul simbolului romantic al florii albastre.
RăspundețiȘtergereIn opinia mea iubirea apare in “Floare albastra”ca singura modalitate de a cunoaste in totalitate sensurile lumii.”Floare albastra” nu reprezinta numai femeia iubita,ci,mai ales,iubirea ca “valoare ideala”.